Greva de la Electrolux a intrat în cea de-a doua săptămână, după ce sindicaliștii și conducerea fabricii nu au reușit să ajungă la un compromis.

La fel ca și săptămâna trecută, muncitorii au protestat din nou în fața fabricii.
Deloc pesimiști, dimpotrivă, mai hotărâți ca niciodată, au scandat “Nu cedăm!” și au solicitat din nou demisia directorului fabricii. Pentru că nu li s-au alăturat protestului, colegilor din fabrică li s-a strigat ”Rușine!“.

Liderul din Maramureș al Cartel Alfa, Florin Hossu, prezent în mijlocul greviștilor. De mâine, liderii Cartel Alfa din Mehedinţi, Gorj, Caraş Severin vor fi prezenți, din nou, la Satu Mare

Liderul din Maramureș al Cartel Alfa, Florin Hossu, prezent în mijlocul greviștilor. De mâine, liderii Cartel Alfa din Mehedinţi, Gorj, Caraş Severin vor fi prezenți, din nou, la Satu Mare

Publicată de Realitatea De Satu Mare pe Luni, 11 martie 2019

Nu doar salariile îi nemulțumesc pe muncitorii Electrolux care au intrat în grevă, ci și condițiile proaste, acuzând că foarte mulți dintre ei ”aici” s-au îmbolnăvit.
La sfârșitul săptămânii trecute, liderii de sindicat s-au întâlnit cu prefectul județului, Darius Filip. Acesta le-a promis o întâlnire cu cei din conducerea fabricii, în cursul zilei de miercuri. De asemenea, muncitorii susțin că în fabrică au fost angajați alți salariați în locul celor care se află în grevă, motiv pentru care, azi, mai mulți muncitori s-au deplasat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare pentru a depune plângere.
“Toată lumea trebuie să fie unită. Aici se discută problemele. Și dacă sunt simple bârfe, trebuie verificate. Să veniți să ne spuneți ce se întâmplă în fabrică”, le-a transmis angajaților sindicaliștii.

Sorin Faur, liderul Sindicatului “Samus”: ”Suntem la o răspântie. Dacă nu demonstrăm că suntem uniți, vom fi niște oameni înfrânți, umiliți!”

Sorin Faur, liderul Sindicatului “Samus”: ”Suntem la o răspântie. Dacă nu demonstrăm că suntem uniți, vom fi niște oameni înfrânți, umiliți!”

Publicată de Realitatea De Satu Mare pe Luni, 11 martie 2019

Azi, în mijlocul protestatarilor a revenit liderul din Maramureș al Cartel Alfa, Florin Hossu. De mâine, liderii Cartel Alfa din Mehedinţi, Gorj, Caraş Severin vor fi prezenți, din nou, la Satu Mare pentru a-și arăta solidaritatea față de salariații care stau în stradă și pentru a-i încuraja să protesteze până când revendicările lor vor fi soluționate.

Articolul precedentCod galben de inundații în județul Satu Mare
Articolul următorMicrobuz căutat de autorităţile din Polonia, oprit la frontieră