Sâmbătă seara, în jurul orei 23:00, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară, aflată în curtea unui operator de pe strada Brașov din municipiul Satu Mare.

Cei șase subofițeri, care s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere, au reușit lichidarea rapidă a incendiului, astfel că, autoutilitara a fost salvată aproape în întregime (a ars parțial instalația de lift). De asemenea, datorită intervenției prompte, au fost salvate și alte două autoutilitare parcate în imediata apropiere. 

La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului: scurtcircuit electric la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Articolul precedentȚigări de contrabandă transportate cu drona
Articolul următorRenault furat din Belgia, descoperit și indisponibilizat în Vama Petea