Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, consideră că rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională.

„În această zi importantă, în care prăznuim Adormirea Sfântei Fecioare Maria, le spunem ‘La mulţi ani’ marinarilor militari! Azi, mai mult ca oricând, rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională, în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate, afectat de războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, a precizat ministrul într-un mesaj transmis joi, cu ocazia Zilei Marinei Române.

Angel Tîlvăr reaminteşte că, în acest an, România a operaţionalizat, împreună cu Bulgaria şi Turcia, un grup pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, al cărui principal scop este menţinerea siguranţei traficului maritim prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine, precum şi prin operaţiuni conexe de căutare-salvare pe mare.
 


„Mulţumesc marinarilor noştri militari care asigură prezenţa continuă cu nave şi alte capabilităţi militare în zonele de responsabilitate de pe mare şi de la Dunăre. Bun cart înainte!”, a mai transmis ministrul Apărării în mesajul postat pe Facebook.

AGERPRES

Articolul precedentMARCEL CIOLACU: LE MULŢUMESC TUTUROR MARINARILOR ROMÂNI, MILITARI SAU CIVILI, PENTRU EFORTUL ŞI MUNCA LOR DE ZI CU ZI
Articolul următorZIUA MARINEI, SĂRBĂTORITĂ CU MARE FAST LA MALUL MĂRII. FESTIVITĂȚI ÎN 6 ORAȘE ALE ȚĂRII