ANM a emis atenționări Cod galben și Cod portocaliu pentru vreme caniculară în România.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme deosebit de caldă, valabile până joi în jumătate din ţară, inclusiv în Municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic în judeţe din Crişana, sud-vestul Transilvaniei, nord-estul Munteniei şi din sud-vestul Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 38 de grade, în timp ce, local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade. Tot marţi, un Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat vizează zone din Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. Se vor înregistra maxime de 39 – 40 de grade, iar minimele vor fi de 21 – 22 de grade, izolat de până la 24 de grade în sudul Banatului. Prognoza de specialitate arată că, miercuri, 14 august, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de căldură, valabilă pentru nordul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul, centrul şi sudul Munteniei. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi și temperaturile maxime vor fi în general de 35 – 37 de grade, iar minimele de 20 de grade.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentCNAIR: SE ÎNCHIDE, TEMPORAR, CIRCULAŢIA PE ANUMITE SECTOARE ALE A3 BUCUREŞTI-PLOIEŞTI
Articolul următorPROCURORII VERIFICĂ ALTE CINCI DECESE SUSPECTE DE LA SPITALUL PANTELIMON (SURSE)