Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Mercedes, căutat de autoritățile din Belgia, a cărui valoare se ridică la peste 35.000 lei.

Luni, 9 decembrie, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român N.I., în vârstă de 31 de ani, din județul Botoșani.

Acesta conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-o autoutilitară marca Mercedes și o remorcă Blyss, ambele înmatriculate în Republica Moldova. Pe remorcă transporta un autoturism marca Mercedes Benz, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Franței.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul transportat pe remorcă era semnalat ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, cu mențiunea vehicul furat, alertă introdusă de autoritățile din Belgia, în 24 ianuarie 2018.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 35.700 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentDouă persoane rănite într-un accident produs pe DN 19A
Articolul următorTrei sirieni și un libian, opriți din drumul ilegal spre vestul Europei