Colectivul medical de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare îl sprijină pe dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD. Mai mult, reprezentanții semnatari ai comunicatului, șefi de Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD sau Servicii Publice de Ambulanță din întreaga țară, amenință chiar cu acțiuni de protest în cazul demiterii coordonatorului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr Raed Arafat, se arată în comunicatul de presă transmis de Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare. 

Printr-un comunicat de presă, Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, prin medicul șef Adriana Moldovan, se alătură celorlalte entități de profil care susțin activitatea doctorului Raed Arafat, coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

”În calitate de profesioniști, care reprezintă principalele servicii medicale de urgență din România (Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD și Servicii Publice de Ambulanță), în contextul situației create de afirmațiile referitoare la posibila demitere a domnului dr Raed Arafat și riscurile care pot deriva de aici, tragem un semnal de alarmă”, se arată în deschiderea comunicatului de presă.

De asemenea, același comunicat aduce în discuție «amenințările constante la adresa sistemului de urgență, care au început să apară încă din perioada 2011-2012», dr Raed Arafat fiind principalul vizat.

”Amploarea acestor amenințări, mai mult sau mai puțin mascate, a ajuns la o domensiune inimaginabilă și la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte, că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoștințe de bază despre funcționarea a ceea ce încearcă să distrugă” mai precizează comunicatul de presă.

”Dar, adevărul este că nici nu înțelegem ce i se reproșează. Care sunt acele lucruri, acțiuni sau non-acțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal?” accentuează comunicatul de presă punctul de vedere al semnatarilor.

Mai mult, reprezentanții semnatari ai comunicatului, șefi de Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD sau Servicii Publice de Ambulanță, amenință chiar cu acțiuni de protest în cazul demiterii coordonatorului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr Raed Arafat.

Redăm mai jos comunicatul:

”În calitate de profesioniști, care reprezintă principalele  servicii medicale de urgență din Romania  (Unități  pentru  Primirea  Urgențelor,  SMURD  și  Servicii  Publice  de  Ambulanță),  în contextul situației create de afirmațiile referitoare la posibila demitere a domnului dr Raed Arafat și riscurile care pot deriva de aici.

CONTEXT:

Sistemul  de  Asistență  Medicală  de  Urgență  și  Prim-Ajutor  Calificat  este  o  structură integrată cu rol strategic. Funcționarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății, ale Ministerului Afacerilor Interne precum și ale autorităților locale, iar scopul major este salvarea vieții și îngrijirea suferinței de orice fel a cetățenilor.

Dezangrenarea oricărui  element  din  cadrul  acestei  structuri  complexe,  cu  multiple  și  esențiale  relații  de interdependență, poate duce la pierderi de vieți omenești.

În  cadrul  acestui  Sistem,  format  din  Unități  Primire  Urgențe,  SMURD,  Compartimente Primire Urgențe și Servicii Publice de  Ambulanță, Servicii Publice Salvamont –  lucrează medici primari, specialiști și rezidenți în Medicină de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie și Medicină  de  Familie/Generală,  asistenți  medicali,  paramedici,  piloți,  subofițeri  și  ofițeri  ai Inspectoratului  General  pentru  Situații  de  Urgență  și  ai  Inspectoratului  General  de  Aviație, salvatori montani.

Reprezentând temelia sistemului, acești profesioniști au beneficiat de o bază materială și logistică, de o structură educațională  complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competențe operaționale, de cooperare și comandă.

Anual unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de ambulanță, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat in Structurile de Primire Urgente UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de  20%  din  populația  României  a  avut  nevoie  si    a  beneficiat,  anual,  de  asistența  oferită  de Sistemul Medical de Urgență și Prim-Ajutor Calificat prin profesioniști cu experiență care aplică concepte de lucru moderne  validate la nivel intern, european si internațional.

Valoarea Sistemului este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experiența ne-a demonstrat ca acest concept este adevărat doar în condițiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situațiile comune, de zi cu zi, dar si în cele majore de criză profundă.

România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.

Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgență care punea siguranța și viața pacientului în centrul atenției acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflați în suferință.

SITUAȚIA ACTUALĂ

Amenințări constante la adresa sistemului de urgență au început să apară în perioada anilor 2011 – 2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale. Atracția fondurilor potențial disponibile, mirajul implicațiilor comerciale în sistemul de urgență, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea și coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat.

Pentru ca acest sistem să funcționeze la randament maxim, a fost necesară nu doar crearea de către dr. Raed Arafat a mecanismelor de dezvoltare în continuare ci și identificarea de căi prin care să se evite obstacolele ridicate pentru atingerea a exact acelor repere care astăzi i se reproșează, și nu numai, pentru că nu au fost atinse. A fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară pe care dr.  Raed Arafat a trebuit să o ducă, zi de zi, pentru ca și cel mai mic element de dezvoltare să treacă de voința celor care nu au înțeles sau nu înțeleg aceste mecanisme.

Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut. Aveți dubii? Căutați în sertarele Ministerelor pe care le evaluați, câte propuneri legislative, propuneri de regulamente sau proceduri zac uitate.

Amploarea  acestor  amenințări,  mai  mult  sau  mai  puțin  mascate,  a  ajuns  la  o  dimensiune inimaginabilă și la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoștințe de bază despre funcționarea a ceea ce încearcă să distrugă.

Amenințarea demiterii dr. Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesioniști (a rămas celebră acuzația Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câțiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenție de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deși ghidurile de specialitate si practica  exact  asta  recomandă),  realizarea  unor  auditări  a  căror  teme  se  modifică  de  trei  ori  într-o săptămână,  apariția  unor  pseudo-oferte  din  domeniul  privat  cu  pseudo-soluții,  sunt  doar  câteva  din aberațiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor așa-zise „analize” sau „evaluări”.

Dar, adevărul este că, nici nu înțelegem ce i se reproșează. Care sunt acele lucruri, acțiuni sau non-acțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr. Raed Arafat  la  tragediile  din  Apuseni,  Siutghiol,  Colectiv  sau  Caracal?  Să  dăm  cuvântul  specialiștilor  să  se pronunțe. De ce nu profesioniștii din sistem sunt cei care sunt ascultați ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaștere și de a schimba fără un fond?

În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toți acești ani. De toți cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcționează exclusiv pentru binele celor aflați în suferință. Și nu suntem puțini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea și funcționarea sistemului. Nu uitați că este atât munca dar și viața noastră.

Stimați  domni  și  doamne  cărora  nu  ne  este  permis  să  ne  adresăm  altfel,  acest  sistem  a  fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veți pune în loc? Încercați să explicați acest lucru cetățenilor României. Încercați să descrieți prin ce mecanisme va funcționa acest sistem pe care nu l-ați înțeles și nu îl veți înțelege decât dacă îndepliniți una din două condiții: fie faceți parte din el cu trup și suflet, fie beneficiați de el pentru trup și suflet.

Dacă nu puteți, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsați să ne vedem de treabă alături de Raed.  În  caz  contrar  ne  rezervăm  dreptul  la  acțiuni  de  protest  care,  fără  a  afecta  pacienții  care  se adresează  sistemului  de  urgență,  să  sublinieze încă odată  faptul  că  și  ceea  ce  avem  noi  de  spus este important.

Articolul precedentSălăjean lăsat fără brazi de Crăciun, în Tășnad
Articolul următorSătmărean cercetat pentru furtul unei motociclete