Meciul din etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet feminin dintre campioana României, ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheirghe și CSM Satu Mare, programat să se joace miercuri, 5 februarie, conform programului Federației Române de Baschet (FRB) a fost amânat pentru data de 25 februarie.

Reprezentanții echipei din Sfântu Gheorghe au transmis că partida nu putea fi recuperată în data de 6 februarie, întrucât regulamentul prevede o pauză de cel puțin 24 de ore între două partide, iar covăsnencele antrenate de Zoran Mikes vor disputa sâmbătă, pe teren propriu meciul din etapa a 6-a a Campionatului, cu Olimpia Brașov.

”Trebuia să jucăm la Satu Mare (etapa a 5-a), iar în 8 februarie, sâmbătă cu Olimpia Brașov în Arena Sepsi (etapa a 6-a). Deoarece echipa din Satu Mare joacă miercuri de la ora 19:00 în Liga Europei Centrale (CEWL) cu echipa belgiană Charleroi, meciul cu Sepsi-SIC va fi amânat. În 6 februarie nu vom putea recupera partida amânată, deoarece regulamentul prevede o pauză de cel puțin 24 de ore între două partide. Din acest motiv, clubul nostru a propus amânarea meciului cu Satu Mare pe 7 februarie, iar cu Olimpia Brașov pe 11 februarie. Echipa de sub Tâmpa a fost de acord, dar echipa sătmăreană nu a acceptat amânarea, pentru că deja are mai multe meciuri reprogramate, pe 14 februarie joacă împotriva echipei din Târgoviște, iar partida contra SBŠ Ostrava se va juca în luna martie”, au transmis reprezentanții Sepsi-SIC.

Potrivit acestora, se presupune că motivele amânărilor multiple pentru Satu Mare ar fi problemele de sănătate și lipsa jucătoarei Maja Miljković, care se află în pregătiri cu echipa națională a Serbiei la Belgrad.

”Este important de menționat că nicio echipă nu poate reprograma partidele fără acordul adversarului și al Federației. Clubul nostru nu a făcut acest lucru nici înainte și acest lucru nu se va întâmpla nici în viitor fără o consultare prealabilă”, au mai transmis reprezentanții Sepsi – SIC.

FRB a decis ca meciul cu Satu Mare să fie recuperat în data de 25 februarie.

În această seară, de la ora 18:00, CSM Satu Mare va întâlni în cadrul Ligii Europei Centrale Spirou Ladies Charleroi. În meciul tur, CSM Satu Mare s-a impus cu scorul de 68-45.
CLASAMENT CEWL, Grupa B:
1. BK Zabiny Brno 13 puncte
2. Pharmaserv Marburg 12p
3. CSM Satu Mare 9p
4. SBS Ostrava 7p
5. Spirou Ladies Charleroi 7p

Articolul precedentTrei școli din județul Satu Mare incluse în programul ”Masă caldă” 
Articolul următorAu rămas fără permis pentru că nu au acordat prioritate pietonilor