Maratonistul Dănuţ Cernat, poliţist în rezervă, a ajuns la data de 23 iulie, în județul Satu Mare.

Corpul Național al Polițiștilor a inițiat „Campania Turul României în pași de alergare!”, campanie menită a veni în sprijinul copiilor polițiștilor decedați, după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2.

În acest sens, maratonistul Cernat Dănuț, personajul principal al evenimentului, a pornit la data de 1 iunie a.c. din București, a străbătut 12 județe și a alergat peste 1 200 de km, ajugând la data de 23 iulie a.c., la Satu Mare, unde a fost întâmpinat de către șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Chestor de poliție Sorin Stan.

„Domnul inspector șef i-a acordat maratonistului Dănuţ Cernat “Diploma de excelenţă” în semn de preţuire pentru implicarea în apărarea valorilor sociale, apreciind generozitatea și altruismul său și mulțumindu-i pentru întregul efort depus în sprijinirea familiilor polițiștilor care au pierdut lupta în fața virusului COVID-19”, a transmis IPJ Satu Mare.

Următoarea destinație a sportivului a fost municipiul Carei, acolo unde a fost primit cu același respect și gratitudine de către polițiști.

Patru dintre colegii polițiști din Satu Mare s-au alăturat, în mod simbolic, acestei cauze, însoțindu-l pe maratonist pe o distanță de câte 2 km, la momentul în care acesta a părăsit municipiul Satu Mare, respectiv municipiul Carei.

Sportivul va parcurge  în total 2.550 de kilometri.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentBilanțul accidentelor rutiere din weekend: 24 de morți și zeci de răniți
Articolul următorCOD GALBEN de CANICULĂ până la sfârșitul lunii