Pentru a veni în sprijinul călătorilor, dar și pentru prevenirea răspândirii COVID-19, CFR Călători a identificat reduceri mari ale cererii pe anumite relații de transport, dar și creșteri pentru anumite perioade care nu erau solicitate până acum.

În această perioadă, în urma deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, începând din această săptămână, CFR Călători a suspendat  temporar circulația unor trenuri de la sfârșit de săptămână sau alte perioade în care deplasările în interes de serviciu nu sunt necesare, iar cetățenii trebuie să evite pe cât posibil părăsirea locuințelor sau gospodăriilor.

Astfel, în zilele de vineri și sâmbătă a fost suspendat R 4330: Satu Mare – Carei, în zilele de sâmbătă și duminică a fost suspendat R 4082: Sărmăşag – Satu Mare, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale a fost suspendat R 4411: Satu Mare – Halmeu și R 4412: Halmeu – Satu Mare.

Tot în această perioadă, în urma deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, începând din această săptămână, CFR Călători a suspendat  temporar circulația unor trenuri de la sfârșit de săptămână sau alte perioade în care deplasările în interes de serviciu nu sunt necesare, iar cetățenii trebuie să evite pe cât posibil părăsirea locuințelor sau gospodăriilor.

Modificarea graficului de circulație este și va fi făcută în acord cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență şi a autorităților abilitate. Orice modificare va fi anunțată public.

CFR Călători face apel la pasageri să respecte atât setul de reguli emis de Ministerul Sănătăţii pentru a preveni răspândirea infecţiei pe teritoriul ţării noastre, cât și deciziile luate de Ministerul Afacerilor Interne și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Articolul precedentCOVID-19 Satu Mare | 3477 de sătmăreni se află în autoizolare și 299 în carantină
Articolul următorBILANȚ OFICIAL LA ZI: Coronavirus – 2245 de cazuri confirmate în România!