Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri seara, la Realiatea PLUS, în emisiunea Lupta pentru România, că specialiștii estimează că vom ajunge să avem peste 1.000 de cazuri pe zi în luna august.

”Noi avem o perioadă în care facem analiza. Avem o raportare internă, între 18.00 și 18.00. Astăzi, la ora 18.00, cifra a depășit 800 de cazuri, adică a ajuns la 866. Asta înseamnă că ne așteptăm la o cifră mai mare pentru mâine.

Se menține ritmul de testare, mai puțin sâmbătă și duminică, pentru că știm foarte bine nu se pot plăti, cel puțin în acest moment, orele suplimentare”, a declarat secretarul de stat.

Peste 1.000 de cazuri pe zi în august

”Analiza care este făcută de specialiștii INSP, de cei care lucrează în domeniul epidemiologiei, este posibil să ajungem la 1.000 de cazuri pe zi dacă vom continua în acest ritm. Important e ce face lumea. Cei care sunt testați pozitiv trebuie să rămână neapărat acasă, dacă nu se internează. Studiile arată clar că asimptomaticul și presimptomaticul transmit boala. Trebuie lăsate vorbele astea că ei transmit mai puțin. Sunt studii care arată că se transmite serios.

Bucureștiul, pentru că în ultima perioadă în fiecare zi au apărut mai multe cazuri aici, a crescut și numărul celor de la terapie intensivă. S-a ajuns în situația de a găsi situații pentru ATI, să creștem capaciatea secțiilor respective. Noi avem echipamente pentru creșterea numărului de paturi care să ne permită să sprijinim spitalele care au nevoie. Am instalat la Ploiești un tir de terapie intensivă, la Galați, mâine la Timișoara, al patrulea poate fi instalat la București, dacă nu găsim altă soluție”, a spus Raed Arafat la Realiatea PLUS.

Întrebat care este soluția să nu mai crească numărul de cazuri noi, sectararul de stat a declarat: ”Soluția de scădere a cazurilor este una combinată: ce amai importantă este respectarea măsurilor pentru care noi insistăm de atâta timp, iar populația trebuie să înțeleagă că toți trebuie să respectăm măsurile sau putem găsi soluții de restricții pe plan național, poate anumite zone mici să fie carantinate”.

Revenirea la STARE DE URGENȚĂ

”La acest moment pot să vă spun că au fost discuții. În condițiile stării de alertă de acum putem lua măsuri de izolare zonală. Nu știu dacă vom ajunge din nou la măsuri generalizate care să necesite stare de urgență, dar să nu spui niciodată niciodată, nimeni nu știe ce va fi în perioada următoare și toate soluțiile sunt pe masă la acest moement”, a declarat Raed Arafat la Realitatea PLUS, vineri seara.


Citeste totul despre:

Articolul precedentVIDEO Premierul Ludovic Orban, ANUNȚ despre primele măsuri după RECORDUL de infectări COVID
Articolul următorLEGEA CARANTINEI a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis!