Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat demararea proiectului „Școli Sigure”, o inițiativă importantă realizată în colaborare cu UNICEF și Comisia Europeană. Acesta vine ca o reacție necesară în contextul preocupărilor crescânde legate de violența școlară și de sănătatea emoțională a elevilor.
“Planul de combatere a violenței școlare devine realitate o dată cu demararea activităților din cadrul proiectului „Politici și resurse pentru școli sigure și suportive”, derulat de Ministerul Educației, în colaborare cu UNICEF și Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale a Comisiei Europene (DG REFORM)”, anunță Ligia Deca, ministrul Educației.
Aceasta explică faptul că datorită acestui proiect România va beneficia de o analiză reprezentativă la nivel național cu privire la abilitățile sociale și emoționale ale elevilor de gimnaziu; ghiduri fundamentate științific pentru integrarea dezvoltării socio-emoționale în predare și managementul clasei; resurse privind utilizarea sănătoasă a tehnologiei, internetului și social media; curs de formare pentru comunitatea școlară pentru promovarea unui climat pozitiv și sigur.
“Această inițiativă este o continuare a eforturilor mele și ale Ministerului Educației de combatere și prevenire a violenței și a consumului de droguri în mediul școlar“, subliniază Deca.
Amintim că Ministerul Educației este parte a efortului interministerial, la inițiativa ministrului liberal Cătălin Predoiu, în care sunt incluse MAI, Ministerul Culturii, Ministerul Familiei, lansată în anul 2023. În urma acestui parteneriat între instituții, elevi din toată țara au beneficiat de campanii de informare și activități la clasă derulate de polițiști, reprezntanți ai ONG-urilor de profil și ai instituțiilor din subordinea ministerelor implicate, despre pericolele consumului de droguri și ale violenței în mediul școlar.
Sursa: Realitatea Din PNL