Cu un singur punct obținut în ultimele trei etape, Unirea Tășnad a coborât pe locul 9 în clasament Seriei 5, cu 14 puncte, iar sâmbătă va primi vizita lanternei roșii, Gaz Metan Mediaș II.
În cadrul etapei cu numărul 12 din actuala ediție a Ligii a III-a, Unirea primește vizita echipei satelit a prim divizionarei Gaz Metan Mediaș. Având în vedere locurile ocupate în clasament și evoluțiile celor două echipe de până acum, reprezentanta județului nostru în acest eșalon pare favorită, dar să nu uităm însă că fotbaliștii tășnădeni au suferit două dintre cele trei înfrângeri cu echipe aflate în partea inferioara a clasamentului.
La jocul de sâmbătă, antrenorii Popa și Suciu nu pot conta pe aportul a doi jucători, mijlocașul central Raul Stanciufiind accidentat, iar Mădălin Bolbaare probleme de sănătate, și se pare că vor lipsi până la finalul turului de campionat.
- “Ne dorim cu toții să obținem cele trei puncte puse în joc. Este un meci foarte important pentru noi, iar o victorie ne-ar asigura o oarecare liniște în vederea abordării următoarelor două jocuri foarte grele pe care le avem în deplasare, la Hărman și Miercurea Ciuc”a declarat Cristi Popa, antrenorul principal al formației tășnădene.
“Sper să jucam 11 la 11”
În ultimele două jocuri formația tășnădeană se poate plânge că a fost defavorizată în momente importante prin deciziile arbitrilor:
- “La jocul cu CFR II echipa noastră a fost penalizată cu o lovitură de pedeapsă (minutul 80) pe care numai domnul arbitru cred că a vazut-o. Despre meciul de la Recea nici nu vreau să-mi amintesc. De fapt ați vazut și dumneavostră, ați fost la meci, unde a fost mâna jucătorului gazdă la faza din finalul primei reprize… Am încasat șase cartonașe galbene și nu am facut un niciun fault! Da, suntem un club mic, dar asta nu înseamnă că trebuie să jucăm “11 contra 14”. Vrem să fim arbitrați corect, cu aceeași unitate de măsură și după regulamentul de fotbal. Atât, nimic mai mult!”ne-a declarat Daniel Pașca, directorul sportiv al formației tășnădene.
“Vrem 3 puncte”
- “De la meciul de mâine ne dorim trei puncte și am încredere în băieți că vor face un meci bun și le vor obține. În final doresc să transmit mulțumiri tuturor celor care sunt aproape de noi și sprijină activitatea clubului: Orașul Tășnad prin Consiliul Local Tășnad, Consiliul Județean Satu Mare și oamenilor de afaceri din orașul Tășnad. Și să nu uităm de minunații suporteri care vin la stadion meci de meci și sunt alături de echipă. Hai UNIREA!”, a încheiat oficialul clubului tășnădean.
Liga 3 | Seria 5 | FC Unirea Tășnad – Gaz Metan Mediaș II
Stadion: Unirea (Tășnad);
Arbitru: Jurca Tudor Florin (Arad);
Asistenți: Bulgarașu Mădălin (Timişoara), Duma Sergiu (Zalău);
Observatori: Albon Teodora (Cluj-Napoca) și Nădăşan Melian (Cluj);
Formația probabilă: Gorbe – Vincze L., Bălău, Vădan, Parnău, Cubaș, Anton, Silaghi R., Szekely, Ciul, Vincze D.;