Liderii USR Satu Mare au fost primii lideri politici din județul Satu Mare care și-au exprimat opțiunea de vot. 

Președintele Organizației Județene Satu Mare a USR, Radu Crețu, alături de președintele Organizației Municipale Satu Mare a USR, Radu Panait, au votat la Secția nr. 64 din municipiul Satu Mare.
”Votăm un președinte tânăr care vine din mediul privat, votăm pentru a schimba clasa politică veche cu oameni noi și pentru a evita ca să ajungem încă o generație de sacrificiu așa cum alte generații au fost în ultimii 30 de ani.
La alegerile Europarlamentare, sătmărenii au ieșit într-un număr foarte mare la vot pentru a susține o clasa politică nouă. Îi indrumăm ca și de aceasta dată să iasă la fel de mulți la vot și astfel să fim cu toții parte din schimbarea ce ne-o dorim de atâta timp”, a declarat președintele Organizației Municipale Satu Mare a USR, Radu Panait.
Articolul precedentAlegeri prezidenţiale 2019. Câţi sătmăreni au votat până la ora 9.00
Articolul următorAlegeri prezidențiale. Sătmărenii, codași la vot