Președintele Klaus Iohannis a anunțat că guvernul a elaborat un plan privind ridicarea parțială a restricțiilor, după data de 15 mai.
Una dintre cele mai importante este aceea a ridicării restricțiilor de circulație a persoanelor. Anunțul a venit la finalul ședinței de urgență de la Palatul Cotroceni, la care au fost convocați premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății Nelu Tătaru, ministrul de Interne, Marcel Vela și șeful DSU Raed Arafat.
Mesajul președintelui:
”Bună ziua. Dragi români, așa vom arăta după 15 mai în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun (nr. cu mască). Am avut astăzi o nouă întâlnire pentru a începe să detaliem ce am anunțat ieri, așa numitul plan de relaxare. Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației și în acest sens vom avea un plan destul de detaliat în scurt timp.
Am considerat că unele din chestiunile care ne privesc pe toți, vă privesc pe toși, trebuie anunțate din timp. Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecție.
Am decis astăzi ca după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poartă măștile în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul în comun. Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci cțnd această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării.
O a două măsură pe care am decis-o: după data de 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm unde și de ce mergem.
Este vorba despre libertatea de mișcare individuală. Evident, pentru protecția generală a populației, multe restrângeri vor rămâne în vigoare. Vor rămâne o vreme interdicțiile pentru adunări publice, pentru manifestări de tot felul, vor rămâne și alte interdicții în vigoare.
Până în 15 mai toate restricțiile rămân în vigoare. Până în 15 mai, stați acasă! După 15 mai vom putea să ne mișcăm mai liber. Însă, viața nu va reveni din păcate la normalitatea pe care am cunoscut-o. Vom avea un plan de relaxare în pași, vom stabili care activitate poate să înceapă.
O activitate importantă este cea școlară. Voi avea o întâlnirea cu min. educației pentru a elabora un plan pentru revenirea elevilor la școală. Un plan este necesar și pentru revenirea activității economice.
Să nu ne imaginăm că vom reveni la normal în 15 mai.
Pas cu pas, după un calendar care ține și de evoluția cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate. Pe măsură ce interdicțiile vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia va deveni mai mare.
Declarație de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
Declarație de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la finalul ședinței privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, avute cu cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 22 aprilie 2020