Investiție masivă pentru campania prezidențială a Elenei Lasconi. Potrivit jurnaliștilor, USR va plăti 1,5 milioane euro unui consultant politic american pentru 683 de fețe de panouri cu Elena Lasconi ce vor fi amplasate în toată țara. Surpinzător este faptul că cel ales pentru a conduce campania șefei USR a lucrat în anii `90 pentru Ion Iliescu, atunci când a pierdut alegerile în fața lui Emil Constantinescu. Jurnaliștii Realitatea Plus i-au cerut un punct de vedere Elenei Lasconi însă până la această oră nu a oferit un răspuns.

Conducerea USR a votat recent ca Elena Lasconi să-l aibă drept consultant politic pe Bob Wickers, cel care a lucrat și pentru Ion Iliescu dar și pentru importanți politicieni republicani din SUA. Partidul a contractat astfel 683 de panouri, iar producția, montarea lor și chiria se ridică la 1,5 milioane de euro, reiese din investigația jurnaliștilor. Elena Lasconi susține însă că această campanie este făcută cu bani puțini.

Aceste panouri nu sunt însă singura investiție în campania prezidențială a Elenei Lasconi. Ea a solicitat colegilor să fie și consiliată de un consultant american cu o experiență de peste 30 de ani, Bob Wickers o va asista în campania prezidențială pe Lasconi, potrivit unui vot recent al conducerii USR.  Wickers este cel care i-a făcut campanie lui Ion Iliescu în 1996, când a pierdut alegerile în fața lui Emil Constantinescu.

Potrivit articolelor de presă de la vremea respectivă, contractul a fost intermediat atunci de Viorel Hrebenciuc, eminența cenușie a social-democraților.

Imagine

Firma lui Wikers este cunoscută în piață pentru campaniile pierdute și în SUA, de Mitt Romney, sau în Rusia, de fostul lider sovietic Boris Elțîn.

Contractul prevede afișări până la începutul campaniei electorale, în noiembrie. Doar închirierea spațiilor a costat 1.3 milioane de euro, potrivit Realitatea Plus.

Potrivit datelor obținute de jurnaliști, contractul este de 25.000 de euro în fiecare lună și un bonus de început de 25.000 de euro. Suma pentru această perioadă de precampanie va fi de 125.000 de euro. Mai mult, intrarea Elenei Lasconi în turul al doilea al alegerilor va aduce firmei lui Bob Wickers un bonus de 100.000 de euro. În cazul în care Lasconi intră în turul al doilea, contractul ajunge astfel la 325.000 de euro.

 
 

Campania de promovare a început pe 24 iulie și are ca termen final 8 noiembrie, când se intră în campania electorală și panotajul este interzis. 

Articolul precedentSTAREA DE VEGETAŢIE A CULTURILOR AGRICOLE NEIRIGATE VA CONTINUA SĂ SE DEPRECIEZE ÎN SUDUL, SUD-ESTUL ŞI ESTUL ŢĂRII
Articolul următorVIDEO INCENDIU DE FOND FORESTIER ÎN MASIVUL PIATRA MARE