Investiție de 1,5 milioane euro în spitalul din Tășnad

S-au pus bazele unui parteneriat public între Primăria Orașului Tășnad și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare pentru modernizarea și amenajarea clădirii spitalului din Tășnad care să poată fi folosită inclusiv pentru asigurarea de îngrijiri paliative.
În urma a mai multor discuții purtate între conducerea Primăriei Orașului Tășnad, Consiliului Județean Satu Mare, Spitalului Județean Satu Mare, Secția din Tășnad a Spitalului Județean, cu sprijinul Consiliului Local Tășnad și a Consiliului Județean Satu Mare s-a decis că sunt necesare demersuri urgente în vederea modernizării structurii sistemului de sănătate din Tășnad.
În acest sens, s-a stabilit că Spitalul Județean de Urgență va depune pentru finanțare, în a doua parte a lunii octombrie, un proiect prin Programul Operațional Regional în cadrul căruia se dorește reabilitarea, extinderea și dotarea ambulatoriului de specialitate pentru a putea deservi 11 servicii de specialitate.
În cadrul proiectului de cca. 1,5 milioane euro se dorește și achiziționarea unui nou aparat Roentgen digital și punerea în funcțiune a noilor aparate ale laboratorului de analize medicale.

Articolul precedentBaschet feminin | CSM Satu Mare – FCC ICIM Arad, sâmbătă, ora 18:00
Articolul următorPrimarul Kereskenyi Gabor a votat ”pentru respectarea valorilor familiei, pentru respectarea valorilor creștine”