Magistrații Tribunalului Sălaj s-au pronunțat în urmă cu câteva minute în cazul lui Romeo Kulcsar, unul dintre inculpații care au fost reținuti de procurori în cazul jafului armat de la bijuteria din centrul Zalăului.

Imediat după ce instanța a admis prelungirea arestului preventiv, în cazul celor trei persoane inculpate în jaful de la bijuteria din Zalău, unul dintre acestea, Romeo Kulcsar a depus o contestație prin care a cerut să fie mutat în arest la domiciliu. Magistrații sălăjeni au respins azi contestația ca fiind nefondată, iar Kulcsar va rămâne în arest preventiv.

În data de 19 martie 2019, în jurul orei 17.32 a avut loc un jaf armat în centrul Zalăului la bijuteria Tiara Luxury. Două persoane necunoscute înarmate cu un pistol au intrat în bijuterie și au dat atacul. Unul dintre hoți a imobilizat-o pe angajată cu capul spre perete, iar celălalt a început să fure bijuteriile. Totul a durat foarte puțin timp, având în vedere că firma de pază a ajuns după câteva minute la fața locului. Hoții au furat mai multe inele, bijuterii și ceasuri, în valoare de aproape 100.000 de euro.

Principalii suspecți în cazul jafului armat sunt trei tineri cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani, din județele Satu Mare și Constanța, Romeo Kulcsar, Crăciun Marian și Raul Gal. Aceștia au fost prinși în noapte de 28 spre 29 martie, la punctul de frontieră de la Urziceni, în timp ce încercau să fugă din țară.

Vă reamintim că tășnădeanul Romeo a devenit un erou, după ce a salvat viața unei tinere din Chereușa, căreia i-a donat o parte din ficat.

Articolul precedentUrcatu’ oilor la munte în Țara Oașului
Articolul următorConducerea Electrolux, despre boicot: ”Astfel de acțiuni agresive au un impact negativ, nu doar asupra companiei, ci și asupra consumatorilor, partenerilor de afaceri și angajaților”