Peste 420 de muncitori de la Electrolux Satu Mare au intrat în a doua săptămână de grevă, azi a fost cea de-a șaptea zi de grevă, iar Sorin Faur, liderul Sindicatului “Samus” își arată convingerea că va fi cea mai grea ”pentru că e săptămâna presiunilor psihologice”.

Muncitorii cer conducerii să le respecte munca și să le ofere cei doi lei în plus pe oră.

”Faptul că nimeni nu te bagă în seamă, atât din partea conducerii din România, cât și din cea centrală, te duce la gândul inutilității acțiunii în sine. Asta și urmăresc! Să te termine psihic! Nu uitați că și în 2012, abia după 3 săptămâni de grevă ne-au băgat în seamă. Rămâneți împreună, fiți uniți și vă veți recâștiga demnitatea, veți fi respectați și de ceilalți!” este mesajul transmis de liderul de sindicat.

Acesta a mai anunţat că prefectul Darius Filip a invitat cele două părţi la o întâlnire, miercuri, la ora 12:00, pentru a face un apel la găsirea unei soluţii.

Încă de săptămâna trecută, mai multe sindicate din țară au transmis mesaje de solidarizare cu colegii din Sindicatul Liber Samus Electrolux din Satu Mare.

Azi, liderul de sindicat Cartel Alfa Caraș-Severin, Marian Apostol, a fost prezent, din nou, în mijlocul greviștilor. Aflat în rândul muncitorilor, acesta îi cheamă să li se alăture și pe ceilalți colegi din fabrică, explicând că: ”Trebuie să le spunem într-o singură voce, dacă muncim împreună, trebuie să trăim împreună. Solidaritate înainte de toate.”

Liderul de sindicat Cartel Alfa Caraș-Severin, Marian Apostol, a fost prezent, din nou, în mijlocul greviștilor de la Electrolux

Liderul de sindicat Cartel Alfa Caraș-Severin, Marian Apostol, a fost prezent, din nou, în mijlocul greviștilor de la Electrolux

Publicată de Realitatea De Satu Mare pe Marţi, 12 martie 2019

La fel ca și săptămâna trecută, în zilele următoare, vor fi alături de angajații Electrolux sindicaliști din Mehedinți, Târgu Mureș, Maramureș, Gorj, Timișoara și București.

Liderii de sindicat au cerut verificări din partea ITM Satu Mare, după plângerile depuse și au spus că vor apela la structura centrală, dacă nu vor primi un raport în urma sesizărilor.
Liderii i-au îndemnat și azi pe muncitori și să depună declarații la ITM, dacă se simt nedreptățiți sau au probleme în fabrică.

Articolul precedentClubul lui Mickey Mouse ajunge la Satu Mare
Articolul următorMaşină burduşită cu ţigări de contrabandă, urmărită de poliţiştii sătmăreni