Miliardarul şi filantropul american George Soros, în vârstă de 92 de ani, îi cedează controlul asupra imperiului său fiului său Alexander Soros, care are 37 de ani şi vrea în special să lupte împotriva posibilităţii revenirii lui Donald Trump la putere, relatează AFP, citând Wall Street Journal. 

 

Urât de ultraconservatori, ţintă obişnuită a atacurilor cu tentă antisemită, George Soros a început să creeze în anii 1980 o reţea de fundaţii („Open society foundations” sau OSF) care investeşte în lumea întreagă în diverse cauze, reforme economice şi judiciare, în drepturile minorităţilor şi ale refugiaţilor, dar şi în libertatea de exprimare.

La 92 de ani, şi-a propus să-i predea controlul organizaţiei sale unuia dintre fiii săi, Alexander, în vârstă de 37 de ani. Într-un interviu cu WSJ publicat duminică, Alexander explică faptul că este „mai politic” decât tatăl său şi că îl îngrijorează ideea că fostul preşedinte republican Donald Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024. “Mi-ar plăcea să văd că banii nu joacă un rol atât de important în politică, dar atâta timp cât o va face cealaltă parte, va trebui să continuăm să o facem şi noi”, a spus el.

Sub conducerea sa, OSF ar trebui să continue pe aceeaşi cale – sprijin pentru democraţii, pentru personalităţile politice americane de stânga, dar şi să se implice în alte cauze, precum dreptul la avort sau egalitatea de gen. Alexander Soros a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al fundaţiilor în decembrie şi acum conduce activităţile politice în cadrul „super-PAC”, structură care plăteşte fonduri pentru campaniile candidaţilor politici.

Potrivit Forbes, averea lui George Soros este estimată la 6,7 miliarde de dolari.

Articolul precedentOre decisive pentru greva din Educație. Profesorii, ultimatul până la 10. Se încheie sau nu protestul?
Articolul următorULTIMĂ ORĂ: Avertizări meteo de vreme extremă! COD ROȘU și COD PORTOCALIU în mai multe județe!