Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, după prima ședință de Guvern după Paște că a propus, ca stimulent de vaccinare, să nu se mai poarte mască în birouri, de la 1 iunie 2021, dacă toate persoanele care lucrează în acel spațiu sunt imunizate împotriva COVID-19. Despre oferirea unor stimulente financiare pentru cei care se vaccinează, premierul a spus că „vom mai vedea”. În plus, șeful Guvernului a spus ferm că restricțiile nu vor fi ridicate de la 1 iunie 2021 pentru că nu se va atinge până atunci ținta de 5 milioane de români imunizați.

„Cel mai bun stimulent – revenirea la normalitate, o viaţă fără mască, în care să putem să circulăm liber, oricând, oriunde. Acesta este cel mai bun stimulent, nu cred că este nevoie de altceva. (…) Noi am oferit companiilor în România centre de vaccinare, în companii se poate face acest lucru. În acelaşi timp, va fi încă o propunere pe masa comitetului interministerial pe care am făcut-o ca în birouri, în companii, dacă toate persoanele sunt vaccinate să nu se mai poarte mască, de exemplu. Sunt propuneri care sunt pe masă şi există aceste motivaţii şi în România. Vom vedea motivaţii financiare dacă este nevoie mai târziu, dar eu cred că suntem oameni responsabili şi vrem să revenim la normalitate cât mai repede”, a explicat Cîţu, după şedinţa de Guvern de miercuri.

Despre eliminarea măștii în spațiile închise de la 1 iunie, premierul a precizat că „este propunerea pe care am făcut-o Comitetului interministerial, este pe  masă, vom vedea ce spun cu toții, cei de la Ministerul Sănătății, de la Ministerul Afacerilor interne, cu toții sunt acolo, vedem și opiniile lor. E ceea ce cred eu că se poate face dacă într-un birou toate persoanele sunt vaccinate să stea fără mască”.

Ședința Comitetului interministerial în care va fi analizată propunerea premierului va avea loc vineri, 7 mai 2021.

Însă restricțiile nu vor fi ridicate de la 1 iunie, pentru că ținta de 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 nu va fi atinsă până atunci.

„Nu le vom ridica. Vom merge mai departe aşa cum este situaţia acum, dar eu nu cred. Eu cred că dorinţa noastră, a românilor, e mult mai mare de a reveni la normalitate decât orice şi ne vom vaccina şi vom trece și de această perioadă”, a mai spus Florin Cîţu.

 
Articolul precedentVaccinare fără programare în toate centrele din țară începând din acest weekend – ANUNȚUL CNCAV
Articolul următorSondaj INSOMAR: PNL pe primul loc în opțiunile electoratului, George Simion îi devansează pe Barna și Cioloș