Astăzi, 15 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale, la Limba și literatura română.
În centrele de examen din județul Satu Mare, au fost prezenți 2.371 de candidați, iar 471 nu s-au prezentat. Nu au fost semnalate situații în care să fie depistați candidați cu temperatura peste maximul admis. Nu au fost cazuri de candidați eliminați.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba la Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
La nivelul județului Satu Mare, probele de evaluare se desfășoară în 52 de centre de examen, dintre care 22 în mediul urban și 30 în mediul rural. Pentru desfășurarea în condiții optime a acestui examen în școlile sătmărene vor participa în comisiile specifice 1.190 de cadre didactice, astfel numărul celor implicați direct în derularea tuturor etapelor din calendar depășind 4.000 de persoane.
Calendarul Evaluării Naționale 2020:
- 2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
- 15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
- 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
- 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
- 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
- 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Evaluare Naţională 2020, sesiunea specială:
Este primul an în care e prevăzută o a doua sesiune a examenului de Evaluare Naţională, pentru elevii care nu se pot prezenta la probele scrise din motive medicale. Sesiunea specială va începe din data de 29 iunie.
- 29 iunie 2020 – Limba şi literatura română, probă scrisă
- 30 iunie 2020 – Matematică, probă scrisă
- 1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă, probă scrisă