Echipa Cutezătorii Munților, prezentă la concursul eco-turistic ”Trofeul Someșului”

În localitatea Preluca Veche din județul Maramureș a avut loc, în perioada 7-9 septembrie, concursul eco-turistic ”Trofeul Someșului”, ediția a VIII-a, organizat de Clubul de Turism Montan Someșul Sălaj, eveniment la care au participat și sătmărenii de la A.T.T.E. Cutezătorii Munților.
Concursul a reunit și cluburi din țară și peste 100 de participanți din județul Maramureș, Cluj, Sibiu, Alba, Sălaj și Satu Mare.
Au fost susținute patru probe de concurs, respectiv orientare sportivă, test teoretic, alpinism și proba culturală.
Cutezătorii Munților, veniți cu o echipă foarte tânără de 8 membri cu vârste cuprinse între 9 și 50 de ani, s-au înscris la toate probele de concurs remarcându-se în special la proba de alpinism și la cea culturală, unde au obținut locul 3 la fiecare dintre cele două probe.
Cei peste 100 de iubitori ai muntelui au realizat cu acest prilej un adevărat schimb de experiență și s-au bucurat timp de două zile de experiențe inedite în Defileul Lăpușului încheiat la foc de tabără în acorduri de chitară.
Dincolo de competiția în sine, Cutezătorii s-au bucurat de posibilitatea de a transmite de la o generație la alta microbul iubirii de natură și al practicării unor activități în aer liber, departe de ecranele și monitoarele ce absorb tot mai mult din timpul copiilor și al tinerilor.
Trofeul Someșului a plecat în acest an spre Cluj-Napoca, fiind câștigat de echipa Clubului 4×4.

Articolul precedentSute de sătmăreni, somați și amendați de Primăria Satu Mare
Articolul următorPrimăria Satu Mare a decis: fără castane și flori la colț de stradă