SPJ Salvamont a primit prin intermediul SNUAU 112 o solicitare de recuperare a două turiste din Sălaj, rămase blocate în sectorul de gol alpin.

Mai multe greșeli din partea turistelor, făcute din necunoaștere suficientă a muntelui le-a adus în situația de a solicita ajutorul echipelor Salvamont, care grație și ultimei pregătiri tematice au acționat prompt și la timp, pentru a evita degradarea stării de sănătate prin hipotermie, a turistelor rămase în golul alpin. 
 
SPJ Salvamont face un apel către toți doritorii de ture montane să ia în considerare următoarele reguli care vor face ca ținta propusă să fie atinsă în siguranță și fără incidente:
 
– dotarea cu echipamentul corespunzător sezonului, în concordanță cu durata și gradul de dificultate al traseului.
– informarea prealabilă despre starea traseului, a condițiilor de deplasare pe traseu, pentru aceasta Salvamont Romănia vă stă la dispoziție prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont 0725 826668 (0SALVAMONT)
– informarea prealabilă despre stare vremii. În ziua de azi, prognozele meteo sunt destul de exacte, dar zonele montane au particularitățile lor.
-dacă vremea se schimbă brusc, viscolește sau apare ceața, care poate reduce drastic vizibilitatea și capacitatea de orientare mai ales în zonele de gol alpin, este indicat să ne oprim într-un loc sigur și să reevaluăm toată drumeția sau chiar să renunțăm la ea.
-dacă în zonele joase de cămpie ale județului a sosit primăvara, în zona montană iarna este încă la ea acasă. Pe timp de iarnă, provocările de ordin tehnic și fizic diferă mult în comparație cu cele din restul anului, în acest sens un traseu lejer făcut pe timpul verii poate deveni o adevărată provocare în sezonul invernal.
 
Ca o ultimă mențiune, finalul iernii este una din cele mai păcătoase perioade pentru intervenții în zona montană, deoarece mijloacele de transport își arată limitele, în sensul că la baza muntelui stratul de zăpadă redus face riscantă deplasarea cu snowmobilul, propice în schimb deplasării cu ATV-ul, dar la înălțimi mari singurul mijloc de deplasare rapidă este doar cu snowmobilul.
 
De aceea practic pentru a scurta timpii de intervenție în acțiunea de săptămâna trecută, pentru a ajunge în golul alpin, una din echipe a trebuit să urce pe vârful Pietroasa de unde să coboare la cele două turiste surprinse de viscol. A fost o acțiune la limită, datorită stratului gros și a instabilității stratului de zăpadă, acțiune dusă la bun sfârșit datorită angajamentului și a pregătirii de care au dat dovadă colegii noștri, salvatorii montani John Lișcă și Nelu Lișcă„, a transmis Salvamont Satu Mare. 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentBilanț coronavirus 22 februarie: 14.775 cazuri noi și 215 decese
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Cum au ajuns milioane de doze de vaccin la gunoi