Două mașini s-au făcut scrum într-o parcare din orașul Tășnad

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Someş” Satu Mare a fost anunțat ieri despre producerea unui incendiu la două autovehicule aflate într-o parcare din cartierul Zorilor din orașul Tășnad.
La adresa menționată s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei – Punct de Lucru Tășnad, care a intervenit pentru lichidarea incendiului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În incendiu au ars materiale combustibile: tapițerie, scaun, componente din plastic, 4 anvelope și s-au degradat caroseriile și motoarele, autovehiculele fiind avariate în proporție de 80%. Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost scutcircuitul electric la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului.

Articolul precedentÎncep lucrările la podul peste Someș dintre Seini şi Pomi
Articolul următorPrimul incident de la BAC. Un elev din Negreşti Oaș, eliminat din examen