Analistul politic Dorin Iacob a făcut o scurtă analiză a situației tensionate din coaliția de guvernare. El a analizat și reacția președintelui Klaus Iohannis de sâmbătă care a acuzat USR pentru o alianța cu AUR.
„Din păcate președintele României nu face decât un joc al echipei câștigătoare, coboară la acel nivel, este o opțiune personală dar nu e un atribut al președintelui. Un președinte acuză un anumit partid politic, acuzând în același timp o frământare și o opțiune a unei părți din România care a adus această formațiune în Parlament.
Eu îmi amintesc de un cuplu, Elena Udrea și Traian Băsescu care acționau la fel. Domnul Băsescu dădea în spațiul public anumite mesaje publice pe care ulterior Elena Udrea le prelua.
Este adevărat că e pentru prima dată când PSD, AUR și USR pot și puteau să ducă la alegeri anticipate. Toate cele 3 formațiuni având un electorat favorabil și în creștere.
În PSD cred că se pândește locul domnului Ciolacu și unii întind niște capcane. Această situație care pare a se contura acum ne duce la acel slogan din stradă: PSD și PNL, aceiași…știți prea bine.
PSD și PNL continuă să facă o politică falimentară. De asta am avut doar 35% participare la vot. Imaginați-va ce s-ar întâmplă dacă am avea alegeri și PSD continuă să se comporte așa. O să crească AUR peste PSD și USR peste PNL. USR face foarte bine ce face acum, face un joc politic corect din perspectiva lor. Nu toți miniștri USR sunt pe gustul meu, dar asta nu înseamnă că USR nu știe să facă un parcurs politic interesant, asta într-un context european în care Partidul Popular are probleme”, a declarat Dorin Iacob la Realitatea PLUS.