Anunțul a fost făcut de colegul acesteia, viceprimarul PNL, Adrian Albu. Acesta și-a scuzat colega care a absentat, pe motiv că nu a putut să se prezinte în fața mass media pentru a anunța acest lucru.
Albu a prezentat cererea de demisie înaintată și semnată azi de Doina Feher. Aceasta a demisionat și din funcția de președinte a organizației de femei a PNL Satu Mare și a renunțat și la calitatea de consilier local, Adrian Albu declarând că ”doamna Feher va rămâne un simplu membru PNL”.
„Deocamdată nu am luat nici o decizie cu postul de viceprimar rămas vacant”, a mai spus Albu.
Demisia vine la câteva zile de la scandalul locuințelor ANL, când în presă au apărut documente ce au arătat faptul că fiul ei ar fi urmat să primească gratuit un apartament din partea Primăriei. De altfel, în cursul zilei de ieri Doina Feher anunțase că fiul ei și-a retras dosarul depus pentru obținerea unei locuințe ANL.
Viceprimarul Albu a afirmat că PNL nu tolerează astfel de derapaje, acesta fiind şi motivul pentru care s-a decis demiterea Doinei Feher.
Pe de altă parte, Albu susține că în cei 3 ani, viceprimarul Feher a fost îndrăgită de colegii din Primărie.