Doi sătmăreni s-au ales cu dosar penal, după ce au prezentat adeverințe false de la locul de muncă.

La  data de 04.05.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvărșirea infracțiunilor de fals în declarații, prec. și ped. de art. 326 C. penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 323 C. penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. și complicitate la infracțiunile de fals în declarații, faptă prev. și ped. de art. 326 C. penal, uz de fals, prev. și ped. de art 323 C. penal cu aplicarea art. 48 C. penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală.

Astfel, în data de 29 mai 2020, orele 17:50, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Carei au oprit pentru control autoturismul marca Mercedes de culoare neagră cu nr. de înmatriculare SM 08 YOE, condus de numitul M.L.I., avându-i ca pasageri pe numiții P.K. și P.B. În urma controlului documentelor, cele trei persoane au prezentat o adeverință de la locul de muncă, care în urma verificărilor în baza de date REGES, s-a constatat faptul că numiții P.K. și P.B. nu sunt angajați ai acestei firme.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Polițeie Municipiului Carei – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Articolul precedentUn sătmărean s-a ales cu dosar penal, după ce a părăsit centrul de carantină
Articolul următorMarcel Vela: Se renunță la declarații pe propria răspundere doar dacă virusul se va afla pe un trend DESCENDENT