La începutul războiului din Ucraina, românii s-au oferit voluntari pentru a-i primi în casele lor pe refugiați, chiar și fără pretenții materiale. Însă, după ce Guvernul a început să deconteze cheltuielile de cazare și masă, tot mai mulți proprietari au devenit interesați de programul 50/20.

Prin acesta sunt alocați 50 de lei pe zi pentru un refugiat, și 20 de lei pe zi pentru hrană. La finalul lunii se ajunge la aproximativ 2.100 de lei cheltuiți de Guvern pentru fiecare ucrainean în parte.

Acești bani ajung în buzunarele proprietarilor de apartamente și case! Ei nu trebuie să-i declare la ANAF și nici nu au alte obligații fiscale. Un calcul simplu arată că dacă într-un apartament care se închiriază lunar cu 400 de euro, locuiește o familie cu 5 ucraineni, proprietarul primește aproximativ 10.500 de lei de la stat, adică peste 2.000 de euro. De peste 4 ori mai mult decât ar primi dacă ar închiria casa unui român. Teoretic, banii pentru hrană ar trebui înmânați refugiaților, dar nu toți proprietarii țin cont de regulă, iar de aici s-au iscat neînțelegeri pentru că unii români impun refugiaților să le arate bonurile de cumpărături pentru acordarea banilor.

Între lunile aprilie și iunie, statul a decontat aproape 108 milioane de lei pentru cazarea și masa refugiaților veniți din Ucraina. 87,3 milioane au fost încasați de persoane fizice care au cazat ucraineni, iar restul sumei a revenit firmelor sau instituțiilor, potrivit Profit.ro.

Cele mai mari sume decontate între lunile aprilie și iunie au fost în marile orașe. În București și județul Ilfov s-au decontat peste 18 milioane de lei pentru cazarea ucrainenilor. Adică aproape de două ori mai mulți bani decât în Constanța și de 3 ori mai mulți decât în Suceava sau Cluj.

ZONELE CU CELE MAI MARI SUME DECONTATE ÎNTRE APRILIE ȘI IUNIE
București-Ilfov: 18,4 milioane lei
Constanța: 10,6 milioane lei
Suceava: 6,85 milioane lei
Cluj: 5,61 milioane lei
Sibiu: 4,9 milioane lei
SURSA: spotmedia.ro

Iar pentru că banul vine ușor de la stat, unii proprietari au mărit tarifele chiar și de 3 ori. Potrivit celor de la Primăria Galați, în luna septembrie ucrainenii au primit un sprijin de peste 250 de mii de euro pentru cele 184 de locuințe închiriate oficial. Rezultă astfel că în medie chiria a depășit 1.300 de euro pe lună. O sumă uriașă pentru acea zonă a țării! Iar un bărbat din Timișoara, care a cazat 26 de refugiați din Ucraina, a primit luna trecută de la stat peste 54.000 de lei, potrivit Gândul.

Statisticile oficiale arată că, în acest moment, în România, sunt 83 de mii de refugiați ucraineni. Pentru 73 de mii dintre ei statul plătește cazarea.

Faptul că mulți ucraineni își caută o locuință provizorie în România, a venit ca o gură de oxigen pentru piața chiriilor de la noi. În ultimii 3 ani, această piață a fost influențată de pandemie și de munca de acasă, astfel că mulți chiriași din București au ales să renunțe la apartamentele de aici pentru a merge în orașele de proveniență.

Mai mult, și ucrainenii încep să învestească în piața imobiliară din România. Fie cumpără apartamente pentru a locui în ele, fie cumpără pentru a le oferi spre închiriere. Vorbim aici, însă, despre cei care au avut economii la saltea. Principalele motive care îi fac să rămână la noi în țară sunt prețurile asemănătoare cu cele din Ucraina, condițiile ușoare în ceea ce privește obținerea unui permis de ședere temporară sau deschiderea unui cont bancar. 

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ | Visul românesc a rămas în basmele spuse de bunici
Articolul următorNicolae Ciucă, după ședința coaliției: Pe lângă pensii, cresc și alocațiile, dar și o serie de indemnizații