“Mână doru-i tainic colo, înspre tine / Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline, / Inima mi-i grea; / Astfel totdeauna, când gândesc la tine, / Sufletul mi-apasă nouri de suspine / Bucovina mea!” Mihai Eminescu. Au trecut 150 de ani de când marele poet scria aceste versuri. Ce s-a schimbat de atunci în simțămintele bucovinenilor sau ale celor care se simt îndrăgostiți de Bucovina? Nimic!
Dorul celor plecați de acasă, din mândra Bucovină, este ostoit din când în când, în vacanțe. Credeți-mă, la intrările în județul Suceava, pe acele panouri pe care scrie Hai în Bucovina!, s-au vărsat multe lacrimi! Lacrimi de mamă care se întoarce la copiii săi, lacrimi de bărbați care se întorc din străinătate la copiii lor, lacrimi de bunici care se îndreaptă spre pământul și spre casa bătrânească. Și lacrimi de copii cu gene pline, cum spune Eminescu, copii care după luni și ani de depărtare, așteaptă să își strângă în brațe părinții. Hai în Bucovina! Este un îndemn pentru toți cei plecați să se întoarcă acasă, dar și o chemare pe care bucovinenii, oameni cum nu sunt alții, o fac către toți românii să vină să îi viziteze.
Bucovina are ce să arate, are ce să dea cu iubire tuturor celor care vin în vizită! Are istorie la fiecare pas! Și ce istorie măreață… Cetatea Sucevei, de exemplu, nu a fost cucerită vreodată cu forța armelor. Îl simți aproape fizic pe Ștefan cel Mare, în dârzenia bucovinenilor, în mândria și demnitatea bucovinenilor, dar mai ales în credința lor! Turlele bisericilor din fiecare sat, unele dintre ele de peste o jumătate de mileniu, îți spun că acesta este un loc sfânt, că trebuie să ai grijă ce gândești, ce spui și, mai ales, ce înfăptuiești, deoarece aici, în Suceava, Dumnezeu e mai aproape de oameni.
Dumnezeu te privește de pe picturile de la Humor, Sucevița, Moldovița, Arbore, Suceava și Voroneț și îți amintește că tu nu ești veșnic. Așa că lasă o urmă bună pe pământ, respectă-i pe ceilalți, ajută-i pe cei în nevoie! Privește în jurul tău și vei vedea măreție – Obcinele Bucovinei au fost zid împotriva dușmanilor, acum sunt porți de intrare pentru oamenii buni. Dacă vei iubi Bucovina, te va iubi și ea! Bucovinenii sunt puternici! În iernile grele, în timp ce cei mai mulți dintre noi stăm la adăpost, ei ies prin viscol și frig să aibă grijă de animale, să dea la o parte de pe drumuri copacii prăbușiti sau să aducă lemne astfel încât oaspeților să nu le fie frig. Bucovina, pe cât de bună și frumoasă este, poate fi și aspră, te pune la încercare. Dar cât de mândru poți să fii că ai trecut încercările și te poți considera unul de-ai lor, ai bucovinenilor.
Bucovina a fost sub ocupație sute de ani, dar românismul nu a pierit vreodată. Și acum, Bucovina este ruptă în două, iar printre primii europeni care au sărit în sprijinul fraților lor de peste granița cu Ucraina au fost sucevenii. Multe rude de-ale lor, din familii rămase peste graniță, în fosta Uniune Sovietică, luptă acum împotriva rușilor. Către ei să trimitem o rugăciune și un gând de pace și de bine – către bucovinenii din Ucraina eroică.
Și un gând de bunăstare trimitem către toți bucovinenii, deși hărnicia lor este proverbială. Dragostea lor față de muncă aproape că nu are egal. O să vedeți, de altfel, în expoziția noastră, ce iese din mâinile bucovinenilor, cum îmblânzesc pământul, cum mângâie lemnul… Și încheiem tot cu versuri, pentru că ele definesc minunat felul de a fi al sucevenilor: “Oameni buni, de omenie / Munca ne e doar bogăție / Bucovină, soră mândră, / Astăzi omul te cunună!”. Nu știți aceste versuri, pentru că nu le-ați recitat vreodată. Dar cred că le-ați cântat împreună cu minunata Sofia Vicoveanca, unul dintre cei mai importanți artiști ai României. Suntem onorați că Domnia Sa este în această seară la Realitatea Plus, să vorbim Cu drag, despre Suceava!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Laurențiu Botin
