Moş Nicolae și-a făcut o intrare cu totul spectaculoasă în această seară la secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.
Moșul a intrat în salonul copiilor internați în secția Pediatrie direct pe geam, după ce a coborât pe o frânghie de pe acoperișul clădirii spitalului.
Moșul a venit încărcat cu daruri, grație unor sponsori inimoși. Copiii l-au așteptat bucuroși și emoționați, dar și nerăbdători să îl vadă și să primească cadouri.
Azi, Moșul a oferit cadouri la peste 70 de copii internați atât la Spitalul Județean, cât și la secția Pediatrie din Tășnad și la secția Boli Infecțioase a Spitalului Vechi.