În cursul zilei de ieri, 17 iulie, în jurul orei 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, sătmăreanul Z.S., în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni că ar transporta țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali, ajutați de câinele polițist Pebaha, au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roțile din spate ale autoturismului, cantitatea de 476 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare totală de 2.142 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, autoturismul fiind reținut până la plata amenzii.

Articolul precedentZiua şi şoferii prinşi băuţi la volan. Unii nu posedă nici permise de conducere
Articolul următorZeci de amenzi şi permise suspendate în judeţul Satu Mare