Cea mai prestigioasă instituție de învățământ din județul Satu Mare, Colegiul Național Mihai Eminescu, împlinește 100 de ani de la înființarea ca liceu cu limba de predare limba română.

În prezent, Colegiul Național “Mihai Eminescu” este cel mai bun liceu din județul Satu Mare. Cu un scor total de 8.25, unitatea de învățământ sătmăreană ocupă locul 99 la nivel național în topul liceelor.

Centenarul a fost marcat în aceste zile printr-o serie de evenimente la care au fost prezenți foști și actuali dascăli și conducători ai instituției, importanți oameni de cultură, foști elevi și autorități locale.

În prima zi a evenimentului a avut loc dezvelirea plăcii aniversare și vernisajul expoziției ”100 de ani în imagini și documente”, lansarea publicațiilor dedicate Centenarului ”100 de personalități eminesciene”, ”100 de ani în imagini” și ”Revista Luceafărul și Noi”.

Lucrarea cuprinde profesorii fondatori ai învățământului românesc sătmărean: Petru Bran, Martin Culen, dr. Vasile Lucaciu, manifestările omagiale care au avut loc la Liceul ”Mihai Eminescu”, cei care au cinstit în mod deosebit școala în care au studiat sau și-au desfășurat activitatea, profesorii și elevii liceului autori de manuale și cărți în perioada de activitate.

Lucrarea cuprinde numele elevilor premiați la Olimpiadele Naționale. Cea mai mare parte a lucrării cuprinde numele și activitatea celor 100 de eminescieni sătmăreni care s-au distins cu o activitate prestigioasă.

Cei prezenți în sala festivă au avut ocazia să vizioneze un film care a trecut în revistă istoria liceului, azi colegiu național. În anul 1969 s-au pus bazele revistei ”Luceafărul”, iar în anul 2000 liceul a primit titlul de Colegiu Național, care apoi a pus bazele Asociației Colegiilor Naționale Centenare.

Evenimentele dedicate Centenarului Colegiului Național ”Mihai Eminescu” au continuat în această dimineață cu vizitarea colegiului, iar de la ora 15.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu reuniunea de gală a absolvenților, profesorilor și partenerilor.

”Colegiul Național ”Mihai Eminescu” a format generații de absolvenți care au făcut cinste învățământului sătmărean. Grație a unui corp profesoral de excepție și a unor absolvenți meritorii, tradiția a fost dusă mereu mai departe și vă felicit pentru acest lucru” a fost urarea transmisă de primarul Kereskenyi Gabor.

Articolul precedentStrada Caișilor din municipiul Satu Mare intră în reabilitare
Articolul următorPasiune plătită scump. Pescari amendați cu peste 10.000 de lei