Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate, valabilă pentru 9 județe din interiorul arcului carpatic în intervalul 8 septembrie, ora 22:00 – 10 septembrie, ora 10:00.

 

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri (9 septembrie) și în Banat, restul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, iar sâmbătă (10 septembrie) în cea mai mare parte a țării.

 

Imagine

Articolul precedentS-a deschis primul Centru Social Multifuncțional din Satu Mare, pentru persoanele cu dizabilități! Investiția este de peste 6,8 milioane lei din fonuri europene
Articolul următorAdio RCA ieftin. Asiguratorii au liber la scumpiri. Modificările importante au intrat în vigoare joi