Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este „o certitudine” că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul partidului pe care îl conduce, adăugând că social-democraţii „nu au orgolii” când este vorba de a ajunge la un consens politic pentru dezvoltarea României folosind banii europeni.
„Lansăm azi un program de guvernare care este compatibil 100% cu Proiectul pentru România pe care l-am lansat acum 10 zile, în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD, iar dacă românii îmi vor acorda încrederea şi votul lor pentru a ajunge preşedintele României voi face ce am zis: voi împărţi puterea. (…) Însă, a împărţi puterea înseamnă inclusiv a găsi acel partener politic alături de care să putem realiza cât mai multe dintre obiectivele comune din programul meu prezidenţial şi din programul PSD. Evident, alături de orice alte idei valoroase ale altor partide. (…) Noi nu avem orgolii când este vorba de a ajunge la un consens politic pentru dezvoltarea României folosind banii europeni. Nu avem orgolii să ne aşezăm la masă cu oricine susţine finalizarea autostrăzilor şi a spitalelor moderne, investiţiile masive în educaţie, protejarea copiilor noştri de droguri şi susţinerea românilor din diaspora”, a afirmat Ciolacu.
La evenimentul de lansare a programului de guvernare al PSD pentru perioada 2024 – 2028, el a susţinut că românii aşteaptă de la clasa politică să termine cu scandalurile, cu acuzaţiile şi cu demagogia şi să muncească mai mult pentru a dezvolta ţara şi pentru a avea un nivel de trai similar statelor europene dezvoltate.
„Sunt un om politic crescut şi format în PSD şi voi fi mereu un partener corect faţă de toţi colegii mei. Cred că am demonstrat asta până acum şi vă asigur că nu îmi voi schimba principiile nici de-acum înainte. Însă, ca preşedinte al României, voi fi reprezentantul tuturor românilor, pesedişti, liberali sau userişti, al românilor care votează cu AUR sau cu UDMR, pentru că, indiferent de opţiunile politice, toţi suntem români. Totodată, voi face tot ce stă în puterea mea pentru a fi loial, în primul rând, intereselor ţării, iar acest program de guvernare este gândit să maximizeze potenţialul de creştere a României în următorii ani, care sunt ani de vârf ai dezvoltării noastre europene”, a menţionat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a susţinut că, dacă va fi ales preşedinte al ţării, va sta „umăr la umăr” cu Executivul în realizarea tuturor măsurilor din programul de guvernare, va merge ori de câte ori va fi nevoie la şedinţele Cabinetului şi îi va însoţi membrii acestuia şi pe teren.
„Voi fi acolo unde oamenii au probleme. Nu am de gând să fiu un preşedinte comod. Uitaţi de terenurile confortabile de golf, mai ales cele cu trei găuri. Este timpul să ne punem adidaşii de alergare. Avem de recuperat foarte mult timp pierdut în ultimii 20 de ani şi trebuie să o facem rapid, ca la sprint. Succesul acestui program este, de fapt, şi pilonul esenţial pentru ca România să intre pe calea sigură a dezvoltării, iar locuitorii acestei ţări să aibă, după 20 de ani de experimente nefaste, un preşedinte pentru toţi românii”, a încheiat el.
AGERPRES