Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea prim-ministrului.

Pe timpul stării de urgență, autorităţile militare şi civile au dreptul, potrivit legislației în vigoare:
➡️ Să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
➡️ Să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
➡️ Să efectueze razii;
➡️ Să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
➡️ Să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
➡️ Să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
➡️ Să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
➡️ Să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;
➡️ Să închidă frontiera de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.

Articolul precedentLegea prin care părinții primesc zile libere dacă se închid școlile a fost promulgată
Articolul următorUn bărbat de 46 de ani este al doilea caz de coronavirus confirmat în Satu Mare!