Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat un sătmarean care conducea o autoutilitară cu ajutorul căreia transporta un autoturism marca BMW, ce figura în bazele de date ca fiind căutat de către autorităţile din Marea Britanie.

În data de 13 aprilie, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român B.V. în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare.

Bărbatul conducea o autoutilitară marca Mercedes, de care era tractată o remorcă tip platformă pe care era transportat un autoturism marca BMW, cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii.

Cu ocazia formalităților de frontieră, lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora s-a constatat faptul că autoturismul este bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autoritățile din Marea Britanie, la data de 28.02.2019.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de aproximativ 56.400 euro, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentFocuri de armă la graniță, la Tarna Mare. Contrabandiștii au aruncat țigările în râu
Articolul următorZiua Internațională a Romilor, marcată la Satu Mare