Scandal la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, chiar în noaptea de dinaintea vizitei ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Potrivit martorilor, în jurul orei 1.30 s-a prezentat la Urgențe un cetățean german, dar, din câte și-au dat seama cei care au asistat la discuții, era un ploieștean care foarte probabil nu se află la primul scandal de acest gen, informează satumareonline.ro.

Vizibil agitat și foarte probabil aflat sub influența unor ”substanțe”, acesta s-a arătat de la bun început nemulțumit de ”serviciile” asigurate de personalul de gardă, așa că a trecut la amenințări, după care a pălmuit o infirmieră și aruncat cu un flacon după o doctoriță.

În tot acest timp, agenții de pază ”urmăreau cu îngrijorare” evenimentele, iar polițiștii sesizați de ceilalți pacienți au ajuns la fața locului după vreun sfert de oră, după care l-au condus pe bărbat la secție, potrivit aceleiași surse.

Scandalagiul de la Urgență s-a ales cu dosare penale

Polițiștii chemați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Ploiești, a agresat fizic două femei, o doctorită și o infirmieră, de 48 și 53 de ani, și un paznic, de 44 de ani, care își desfășoară activitatea la Spital.
În cauza s-au întocmit 3 dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Articolul precedentMinistrul Sănătății Sorina Pintea: „Încă se dă șpagă în spitale!”
Articolul următorUn tânăr, de 19 ani, a fost prins, după ce a spart o casă din Certeze