Un bărbat, de 28 de ani, care se afla influența băuturilor alcoolice a provocat un accident cu pagube materiale la data de 4 noiembrie.
La data de 4 noiembrie, în jurul orei 8.30, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Vetiș, a avut loc un eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Oar, aflându-se la volanul unui autoturism, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei și a carosabilului umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de circulație, și a intrat în coliziune cu un stâlp metalic, după care s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale la autoturismul implicat și la stâlpul metalic, fără victime omenești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal.