Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Satu Mare, a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa la data de 23 iulie.
În fapt, acesta era obligat la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de o femeie, de 38 de ani, din Satu Mare, însă la data de 26 iulie bărbatul nu a respectat respectivul ordin astfel că s-a deplasat la domiciliul femeii și a amenințat-o.
În cauză polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Sursa: Realitatea de Satu Mare