Autorul dublei crime, P. Ioan Iosif, în vârstă de 34 de ani, a fost prezentat astăzi în fața judecătorilor Tribunalului Satu Mare. Judecătorii au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.
Bărbatul și-a recunoscut fapta.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare l-au identificat ieri pe bărbatul, de 34 de ani, bănuit de comiterea la data de 30 octombrie, a infracțiunii de omor calificat, față de care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reținerea pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, 31 octombrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar azi, 1 noiembrie, acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul a fost găsit în zona podului de cale ferată de către o patrulă a Poliției Locale și predat Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Reamintim că ieri după-masa, un bărbat în vârstă de 74 de ani și fiul acestuia, un bărbat cu handicap, în vârstă 39 de ani, imobilizat la pat, au fost uciși cu sânge rece în propria locuință din municipiul Satu Mare, cartierul Micro 15.
Celor două victime le-a fost tăiat gâtul, potrivit oamenilor legii.
De altfel, autoritățile au declarat că există un cer de suspecți și că în prezent se fac cercetări și verificări pentru a prinde făptașul sau făptașii.
Cea care i-a găsit este o vecină a acestora care, văzând că nu mai dau niciun semn, a intrat în apartament. Femeia deținea o cheie de rezervă pe care fiica victimei, plecată în străinătate, i-a înmânat-o pentru a-i verifica din când în când pe bătrân și pe fratele ei. Când a intrat în apartament l-ar fi găsit pe bătrân, pe jos, în holul imobilului. Tânărul s-ar fi aflat pe patul său, fără viață.
Femeia a sunat la poliție. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au început cercetările.