Acasă Actual Au început lucrările la Centura Sătmarului și podul peste Someș
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că au început lucrările la centura Sătmarului.
”De săptămână viitoare se fac forajele pentru pilonii podului” a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Mircea Ignat, reprezentantul executantului lucrării.
Acesta a mai spus că se dorește ca până la jumătatea anului viitor să fie finalizată zona de la Oradea spre Petea, astfel încât traficul greu să nu mai tranziteze municipiul Satu Mare. Lucrarea la podul de peste Someș va fi ”atacată” din două părți, o echipă va începe dinspre Hotel Dana, iar o altă echipă va porni lucrările dinpre zona Dara.
”După semnarea contractului din anul 2015, acum ne aflăm într-un alt moment cheie în derularea acestei investiții, cel de începere a lucrărilor. Era firesc să ne implicăm 100% pentru că municipiul Satu Mare este beneficiarul lucrării, sătmărenii vor fi principalii beneficiari ai investiției”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.
Lucrarea centurii de ocolire a Sătmarului este în valoare de 68 milioane euro + TVA și are termen de execuție 18 luni. Şoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de 13,572 km dintre care drum cu două benzi 5,6 km (lățime de 10 metri), iar drum cu patru benzi 7,972 km (lățime de 18,5 metri), vor mai fi construite două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje.
Fondurile sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Iar pentru lucrările ce vor fi executate în acest an, Guvernul a alocat suma de 137 de milioane de lei.