Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a constatat existenţa în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta), respectiv www.digitale-vignette-online.ro.

„Astfel, rugăm utilizatorii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizaţi, ale căror puncte de distribuţie/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei, http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie sau pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro. CNAIR nu îşi asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate”, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.

În acelaşi timp, la achitarea unei roviniete pe site-ul www.digitale-vignette-online.ro, utilizatorii achită costuri suplimentare care ajung să fie în cuantum de aproape 200% faţă de preţul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislaţia în vigoare, iar pe portalul www.digitale-vignette-online.ro suma achitată este de 8.90 euro, din care 5,90 euro reprezintă „taxa de serviciu”).

Articolul precedentAccident în Maramureş provocat de o femeie din Satu Mare! 5 persoane au fost rănite
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET: Nu plătiți nimănui cu rău pentru rău. Îngrijiți-vă de cele bune în fața tuturor oamenilor