Este anchetă uriașă la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală după ce zeci de lucrări la prima probă de Bacalaureat – la Limba și literatura română au fost anulate de comisia de examinare. Ministrul Educației, Ligia Deca, a confirmat că ancheta a fost începută abia după 24 de ore. Gravul incident din prima zi de Bacalaureat a fost semnalat public chiar de un profesor de la Colegiul Național.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că a cerut, marți dimineață, Inspectoratului Școlar București monitorizarea situației de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.
Ancheta ISMB vizează incidentul deosebit de grav despre lucrările anulate la proba de Limba română la Bacalaureat, semnalat de o profesoară de matematică de la Colegiul Național – Silvia Mușătoiu, care a fost și director al instituției școlare.
Zeci de lucrări au fost anulate, luni, 26 iunie, cu mult timp după începerea probei la Limba și literatura română, pe motiv că nu ar fi fost bine încadrat un text în titlul probei. Inspectoratul monitorizează cu doi inspectori această comisie de examinare, unde sunt circa 13 clase de elevi care susțin Bacalaureatul. Este vorba de aproximativ 70 de lucrări anulate, conform surselor Edupedu.ro.
„În dimineața aceasta am rugat inspectoratul școlar a Municipiului București să avem un inspector monitor și un inspector de management instituțional care să monitorizeze activitatea în centrele de examen, pentru a vedea dacă se respectă întocmai prevederile regulamentului care vizează situațiile în care o lucrare poate fi anulată. De asemenea, am procedat la verificarea lucrărilor anulate după proba zilei de ieri pentru a vedea câte sunt și la ce moment au fost ele anulate. Ca o precizare suplimentară, candidații care greșesc pot taia ce au greșit, există niște metode prin care tăierea unor chestiuni greșite pe foaia de examen nu se traduce in nevoia de anulare a lucrării. Și o să ne asigurăm că se cunoaște mai bine acest lucru.
Vom verifica și dacă în lucrările anulate există o problemă de timp suficient pentru parcurgerea lucrărilor și vom lua toate măsurile ca astfel de potențiale incidente să nu se mai întâmple.
Avem ancheta în desfășurare la aceste centre de examinare”, a anunțat Ligia Deca.
Întrebată dacă elevii mai pot da această probă încă o dată, în cazul în care nu au mai reușit să termine lucrările după ce li s-a cerut rescrierea, Ligia Deca nu a dat un răspuns clar pentru o soluție în urma anulării acestora.
„Ca idee, există posibilitatea de prelungire a timpului de examen, ea nu a fost utilizata. Acesta este un prim semnal. Dar vom analiza suplimentar, să vedem totuși care este cantitatea de informație inclusă în lucrările respective. Vom face toate demersurile necesare pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus Deca.
Sursa: Realitatea Din PNL