Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, la data de 2 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, în baza Planului de Acțiune care se derulează la nivel național pe cauzele generatoare de accidente rutiere, ocazie cu care aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 41 000 de lei.
Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 16 permise de conducere, dintre care:
- 7 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar depășind viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, față de aceștia fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
- 4 dintre aceștia au efectuat depășiri neregulamentare, încălcând marcajul longitudinal continuu;
- 2 șoferi au fost depistați de polițiști sub influența băuturilor alcoolice;
- 2 conducători auto au fost depistați vorbind la telefonul mobil fără folosirea funcției “mâini libere” în concurs cu alte contravenții;
- un permis de conducere a fost reținut de polițiști, unui șofer pentru neprezentarea în 24 de ore la unitatea de poliție, fiind implicat într-un accident rutier cu pagube materiale.