Amenzi de peste 84.000.000 lei aplicate de polițiștii sătmăreni în 2018

Numărul amenzilor aplicate de polițiștii rutieri în anul 2018 a fost de 84.016.300 lei, ceea ce reprezintă puțin peste șapte milioane de lei/lună, potrivit bilanțului IPJ Satu Mare pe anul 2018 prezentat azi, în cadrul unei conferințe de presa de către inspectorul șef Sorin Stan.
În anul 2018, pe raza județului Satu Mare au fost înregistrate 124 accidente rutiere grave, cu 16 mai puține decât în anul 2017, soldate cu 32 de morți (cu 12 mai puțini decât anul precedent), 113 răniți grav (cu 24 mai puțin decât în anul 2017).
Analizând dinamica accidentelor rutiere soldate cu victime omenești se constată că pe primul loc se situează nerespectarea normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor, iar pe locul secund neacordarea de prioritate vehiculelor, însă nu trebuie neglijată nici infrastructura rutieră și parcul auto în continuă creștere.
Astfel, au fost constatate 410 infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost aplicate 34.498 sancțiuni contravenționale în valoare de 84.016.300 lei.

Articolul precedentBilanț IPJ Satu Mare | A crescut numărul înşelăciunilor prin metoda „Accidentul”
Articolul următorTimpul de reacție al polițiștilor sătmăreni, sub zece minute, în anul 2018