Aproape 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 54.000 lei au fost aplicate de polițiștii sătmăreni, în ultimele 24 de ore. De asemenea, 19 șoferi au fost lăsați fără permise de conducere, majoritatea fiind prinși băuți la volan. Alți 5 șoferi care au fost depistați cu alcoolemie mare la volan, s-au ales cu dosare penale.

 

De la începutul minivacanței, poliţiştii rutieri sătmăreni au fost permanent prezenți la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, dar și pentru fluidizarea și siguranța traficului rutier, pe raza judeţului. 

Astfel, la data de 20 iunie, s-a desfășurat acțiunea „Alcohol&Drugs Marathon”, în cadrul căreia polițiștii sătmăreni au acţionat pe principalele artere din județ, cu scopul a reduce riscul rutier, a preveni evenimentele rutiere și a combate conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.  

În urma activităților desfășurate polițiștii au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.240 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 19 conducători auto, dintre care 14  au fost depistați de polițiști sub influența băuturilor alcoolice, doi au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h, iar alți 3 șoferi au efectuat depășiri, pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

Totodată, polițiștii sătmăreni au constatat 8 infracțiuni la regimul rutier.

Astfel, cinci conducători auto, cu vârste cuprinse între 40 și 53 de ani, au fost identificați în trafic la volanul autoturismelor după ce au consumat băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, au rezultat valori cuprinse între 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat și 1,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

Unul dintre cei care s-au ales cu dosare penale, este un sătmărean de 35 de ani care a fost prins conducând o motocicletă deși avea permisul suspendat.

Cu ocazia verificărilor efectuate de către polițiști, bărbatul s-a prezentat sub identitatea reală a unei alte persoane pe care o cunoștea, cu scopul producerii pentru sine, a consecinței juridice de a nu i se întocmi dosar penal pentru fapta comisă la regimul rutier.

În cauză, bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de fals privind identitatea și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

 

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentDoar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
Articolul următorDoi sătmăreni, arestați preventiv! Au furat un autoturism din Baia Mare