Un botoșănean a ajuns miercuri seara la spital, după ce a fost rănit cu un cuțit în zona gâtului de un bărbat din Stau Mare, în urma unui conflict petrecut la o fermă de bovine din localitatea maramureșeană Viile Apei. Agresorul a fost imobilizat și dus la Poliție. 

 

Potrivit IPJ Maramureș, lucrătorii Poliției orașului Seini au fost sesizați miercuri seara prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că la o fermă de bovine din localitatea Viile Apei, are loc o agresiune cu participarea activă a două persoane.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în urma unui conflict spontan, un bărbat de 61 de ani din județul Satu Mare i-a aplicat o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător în zona gâtului unui bărbat de 46 de ani din județul Botoșani, ambii fiind îngrijitori de animale în cadrul fermei.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Persoana banuită de comiterea faptei a fost imobilizată și condusă la sediul Poliției orașului Seini”, a transmis Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

În cauză, se continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentPrimele suspiciuni de Omicron în România: Un jucător de rugby și alte 2 persoane, toți sosiți din Africa de Sud
Articolul următorEXCLUSIV Momente emoționante la mânăstirea Ghighiu de 1 Decembrie – MĂRTURII de credință și speranță