Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 8 aprilie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 110  sancțiuni contravenționale.

Astfel, ieri, 8 aprilie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 19 conducători auto și au reținut 2 certificate de înmatriculare.

  •  

Polițiștii rutieri, au depistat pe raza județului Satu Mare, 12 conducători auto care au depășit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 103-135 km/h pe tronsoane de drum cu viteza maximă admisă de 50km/h.

  •  

Trei conducători auto au fost depistați la volanul autoturismelor, după ce au consumat băuturi alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valori cuprinse între  0,03-0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

  •  

Patru conducători auto, nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe treceri de pietoni marcate și semnalizate corespunzător.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentFOTO | Acţiune în localitatea Petea! Oamenii legii au aplicat 17 amenzi
Articolul următorPrințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Mesajul Familiei Regale a României