Un accident rutier s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 8,00, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare.
Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Satu Mare, aflat la volanul unui camion, a încercat să vireze la stânga fără să se asigure corespunzător. Din sens opus circula regulamentar o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Doba, care nu a mai putut evita impactul, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor.
Șoferul din Doba a fost rănit ușor, fiind transportat la unitatea de Primire Urgențe în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
Polițiștii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest, rezultând faptul că aceștia nu au consumat băuturi alcoolice.