Ieri, în jurul orelor 08.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare, posibil soldat cu victimă.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, la pătrunderea în intersecția dintre strada Oașului cu strada Odoreului, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu, condus de către un bărbat de 22 de ani, din localitatea Drăgușeni, județul Satu Mare.

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 22 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare-Secția UPU, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, fiindu-le prelevate mostre biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.

În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentAccident În Mirșid, provocat de un șofer sătmărean! O tânără a fost rănită ușor
Articolul următorA fost demarată licitația pentru construirea unicului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei